Un tânăr de 26 de ani, din comuna Alexandru cel Bun, a fost ridicat de acasă de polițiști și încătușat.
În cadrul unui plan de acțiune organizat la nivelul Serviciului de Investigații Criminale, în ziua de 29 ianuarie 2016 polițiștii din cadrul Compartimentului Urmăriri al IPJ Neamț au depistat un tânăr de 26 de ani, la locuința sa din comuna Alexandru cel Bun, împotriva căruia Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a emis un mandat de aducere. „Pe numele nemțeanului există emis un mandat de arestare european de către autoritățile judiciare din Germania. În fapt s-a reținut că acesta, la data de 1 aprilie 2015, în timp ce se afla în Germania – Berlin, în jurul orelor 7,30, a pătruns în incinta unui magazin, de unde a sustras două geci în valoare de 880 euro. Acesta le-a introdus într-un rucsac pe care îl avea asupra sa și a părăsit magazinul fără a plăti lucrurile. În același timp, persoana în cauză a lovit cu pumnii paznicul, care a încercat să-l oprească pentru a recupera prejudiciul“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea.
Tânărul a fost preluat și prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, fiind reținut pentru 24 ore și încarcerat. În aceeași zi, Curtea de Apel Bacău a admis mandatul european de arestare emis de Judecătoria Tiergarten de sub jurisdicția Tribunalului Berlin în data de 13 august 2015. „Admite cererea formulată de Judecătoria Tiergarten-Germania, privind executarea mandatului european de arestare nr. (348Gs)281 Js 2655/15(2623/15), emis la data 13.08.2015 împotriva persoanei solicitate Eram Adamache Alexandru Iosif Flavius, și ia act de consimțământul acesteia de a fi predată autorităților judiciare din Germania. Dispune predarea persoanei solicitate autorităților judiciare din Germania, sub condiția prevăzută de art.97 alin. 2 din Legea nr.302/2004, în sensul că, dacă se va pronunța împotriva persoanei solicitate o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei“, se arată în soluția pe scurt a instanței. Suspectul a fost arestat și urmează să fie predat autorităților judiciare din Germania, potrivit sentinței de vineri, fără cale de atac.
Cristina IORDACHE