69 de ani de la arestarea Părintelui Justin

15/05/2017

*„În podul Securității, cu fața în jos, am stat zece zile, într-un întuneric înfricoșător, străpuns de lumina palidă a unei lumânări și de înjurăturile spurcate ale haidamacilor care ne păzeau, atunci când li se părea că schițăm vreo mișcare“ – părintele Justin Pârvu

În urmă cu 69 de ani, la mijlocul lunii mai, părintele Justin Pârvu era arestat la Roman, alături de alți 43 de tineri suspectați de apartenență la organizații subversive. Era începutul celei mai sângeroase perioade din istoria comunismului din România, perioadă în care zeci de mii de intelectuali români au fost arestați, torturați, umiliți, sfârșindu-și zilele în temnițe.

Noaptea dintre 14 și 15 mai a anului 1948 a fost „noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică și socială din România“. Descrierea aparține chiar părintelui Justin, cel care, în acea cumplită noapte, a fost arestat sub acuzația că face parte din organizații subversive. Condamnat la 12 ani de temniță grea, părintele Justin a fost încarcerat la Suceava, apoi la Aiud și Gherla și a prestat muncă obligatorie la Baia Sprie și Cavnic, apoi la Periprava și Culmea.

La expirarea termenului de detenție, pentru că nu a vrut să se lepede de dreapta credință, părintele a mai primit un spor de pedeapsă de patru ani. „Îmi amintesc că, la un moment dat, ne-au aliniat pe toți și ne-au întrebat care dintre noi mai crede în Dumnezeu. Am pășit în față și am mai căpătat un spor de pedeapsă“, mărturisea părintele.

În arest, la Securitatea din Roman

Detalii inedite despre dosarul întocmit de Securitatea din Roman părintelui Justin Pârvu au fost făcute publice în numărul din 20 decembrie 2013 al ziarului „Lumina“. Condamnarea părintelui Iustin a avut loc în urma aplicării la nivel național a ordinului nr. 5 al Cabinetului Ministrului Afacerilor Interne, care prevedea arestarea legionarilor și „reacționarilor“. Pe linia legiunilor de jandarmi, autoritățile locale au primit ordin să înainteze liste nominale cu persoanele din categoriile „reacționare” (maniști, brătieniști, titeliști și legionari), iar în așa numita „noapte fulger“ – 14/15 mai 1948 – au fost arestați mii (după unii autori 1.000, după alții 3.000, după alții 5.000) de elevi și studenți din centrele universitare din București, Iași, Cluj. Numai în fostul județ Roman au fost reținute 44 de persoane suspectate că ar duce activitate legionară conspirativă. Printre aceștia s-au numărat studenți, intelectuali, preoți și chiar elevi din liceele romașcane. Cei mai în vârstă dintre arestați erau considerați continuatorii activității legionare, concretizată mai ales prin recrutarea tinerilor liceeni din școlile din Roman. Între ei s-a aflat și părintele Justin Pârvu, care avea atunci 29 de ani și era student la Seminarul „Sfântul Gheorghe“ din Roman.

Despre momentul arestării, urmat de cele zece zile de coșmar petrecute în podul Securității și apoi de anchetele susținute de „haidamaci specializați în bătăi și torturi crunte“, aflăm din evocările pline de dramatism ale părintelui Justin.

„Slujeam împreună cu alți doi părinți, unul de la Secu și unul de la Mănăstirea Neamț. Unul era Valerian Blaga, Dumnezeu să-l ierte. (…) Dar între timp se făcuse seară, se înnoptase, aveam camera noastră acolo, eu cu Valerian. Și numai ce auzim zgomot puternic la ușă. Dar când au bătut la ușă au și intrat. Cum? Dumnezeu știe. M-am ridicat. «Hai, echiparea!». Mi-am dat seama pe loc că nu e lucru curat aicea. Zic: «Să-mi iau haina!». «Nu, nu, că vii înapoi! Nu-i nevoie, mergi așa!». Am plecat așa cum eram îmbrăcat. Dragii mei, au început ei să caute, s-au învârtit, s-au uitat ei. (…) Ieșim de acolo în curte. Ce era la poartă? Cursa aceea mare și frumoasă, cu geamuri negre! Era staționată. Când se deschide ușa, acolo era plin de oameni. Avocatul cutare, părintele cutare… Mă uit în dreapta, în stânga, numai oameni unul și unul. «Ei, dacă sunteți aicea, atunci e bine, n-o să fie mare lucru… Hai să mergem!» Și unde ne-a dus? Nu știam. Dar ne-a învârtit o oră și jumătate în jurul orașului, ca să ne dea impresia că suntem duși la capătul lumii. Nu se vedea nimic în afară, iar o oră și jumătate părea atunci, în acele condiții, un timp imens…

(…) La un moment dat oprește mașina, huruit puternic, frână… Unde intrăm? La «securitatea» din Roman, acolo, la cazarmă. Ne ia în primire, pe câte unul… Hai!… Ne duc la un etaj, într-un pod, plin era podul, plin. Un dulău, așa… La fiecare doi inși, un dulău. Intru acolo și eu: Fața la pământ!, ne strigă. Dulăul mă ia în primire. «Nu miști de aici, banditule!»… Atunci am luat și eu contact cu acest termen, de bandit, și asta m-a urmat șaisprezece, șaptesprezece ani. N-am mai avut alt nume, decât acela de «bandit al poporului». (Pr. Justin Pârvu – „Părintele Justin Pârvu și morala unei vieți câștigate“, Editura Credința Strămoșească, Iași, 2005, pp. 57-58)

Pe mâna haidamacilor

„În podul Securității, cu fața în jos, am stat zece zile, într-un întuneric înfricoșător, străpuns de lumina palidă a unei lumânări și de înjurăturile spurcate ale haidamacilor care ne păzeau, atunci când li se părea că schițăm vreo mișcare. Căci nu e ușor să stai ca un răstignit, zile și nopți în șir, cu fața în jos, să nu poți face cea mai neînsemnată și inofensivă mișcare. Țin minte că timpul detenției în pod a fost un timp de coșmar, de suferință și deznădejde, un timp care mi s-a părut cât veșnicia, căci am trăit senzația că nu va mai lua sfârșit.

După zece zile de penitență încordată, securiștii au început să-și dea arama pe față, respectiv să ne ancheteze. Unul câte unul eram coborâți din pod și duși în niște camere unde ni s-au pus tot felul de întrebări, când insinuante, când provocatoare, când mieroase, când amenințătoare. Anchetatorii, oameni cu experiență în chinuirea semenilor, se dădeau la tot felul de mârșăvenii, fără teama că vor fi trași la răspundere sau că încalcă cele mai elementare reguli ale respectului față de om.

Dacă te încăpățânai în muțenie sau căutai să-ți demonstrezi nevinovăția, erai imediat dat pe mâna haidamacilor specializați în bătăi și torturi crunte. Aceștia aveau o adevărată plăcere să te chinuie, să te supună la cele mai cumplite suplicii fizice, până îți pierdeai cunoștința. Când constatau că nu mai ești în simțiri, începeau să toarne găleți cu apă pe tine până îți reveneai, după care te luau din nou în primire cu o furie sporită“. („Pătimirile unui monah“, fragment dintr-un interviu acordat, în 1991, de părintele Justin Pârvu pentru revista „Credința neamului“, Mănăstirea Bistrița, județul Neamț.)

Irina NASTASIU