24 de copii evacuați de la centrul „Elena Doamna“, din cauza unui incendiu

12/08/2017

Vineri, 11 august 2017, la ora 15,15 a fost anunțat la Dispeceratul ISU – Ambulanță că a izbucnit un incendiu la acoperișul unei clădiri din Centrul de plasament „Elena Doamna“ din Piatra Neamț.

În complex sunt 32 de copii cazați, dar la momentul izbucnirii incendiului în centru erau 24 de copii. Până la sosirea pompierilor, personalul centrului s-a mobilizat imediat și a evacuat copiii, astfel că nimeni nu a avut de suferit. La locul solicitării au ajuns rapid șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț și 14 subofițeri cu 3 autospeciale de stingere și autoplatforma.

„Incendiul se manifesta la podul acoperișului, nu era de amploare, doar pe doi metri pătrați astereală, și a fost stins imediat. De remarcat este intervenția personalului complexului, prin folosirea hidranților interiori“, a declarat locotenent-colonelul Mihai Ciprian Mitrea, șeful ISU Neamț.

Pentru evitarea oricărui dezastru, furnizorii au sistat alimentarea cu energie electrică și gaz.

Două incendii devastatoare, la 15 minute diferență

Vineri, 11 august, în jurul orei 3, au fost anunțate la 112 două incendii, izbucnite la Bicaz Chei și la Piatra Șoimului.

La solicitarea de la Piatra Șoimului, unde luase foc acoperișul unei case din satul Luminiș, au acționat opt militari cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț și un pompier voluntar cu o autospecială de stingere din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Roznov. De la acoperiș, focul s-a extins și la o anexă, care a ars în totalitate. „În incendiu au ars acoperișul cu astereală din lemn și învelitoare din tablă pe o suprafață de circa 70 mp, o anexă acoperită cu tablă și plăci de azbociment pe o suprafață de circa 20 mp“, a declarat sublocotenentul Adrian Rotaru, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

La finalul misiunii, pompierii au stabilit că focul a pornit de la un scurtcircuit apărut la un conductor electric neizolat corespunzător.

La un sfert de oră, un alt incendiu a fost anunțat la 112, de-această dată în gospodăria unui localnic din Bicaz Chei. Ardea o magazie de lemne, în care proprietarul avea niște utilaje de prelucrarea lemnului. Șase militari cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț și unsprezece pompieri voluntari cu o autospecială de stingere din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență din comunele Bicazu Ardelean și Bicaz Chei. Forțele de intervenție au stins incendiul, în care au ars o mașină de ascuțit pânze, o magazie din lemn cu o suprafață de circa 50 mp, aproximativ 10 mc lemne de foc din rășinoase, circa 5 mp lambriu PVC. Militarii au stabilit că focul a fost provocat de mașini, utilaje lăsate sub tensiune, potrivit aceleiași surse.

Cristina IORDACHE

Foto: Mircea ALBU

Lasa un comentariu