Astăzi se împlinesc 208 ani de la naşterea episcopului ortodox Dionisie Romano, căturar şi traducător, membru de onoare al Academiei Române şi ctitor al Seminarului Mănăstirii Neamţ.
Episcopul Dionisie Romano (din botez Dumitru) s-a născut la 29 iulie 1806 în Săliştea Sibiului.
Rămas orfan de la 14 ani, tânărul Dimitrie merge la mănăstirea Neamţ, unde, în anul 1823, îmbracă haina călugăriei, luând numele de Dionisie. Audiază unele cursuri la Colegiul „Sfântul Sava”, precum şi un „curs normal” pentru pregătirea primilor învăţători români în Bucureşti (1831-1832). Ca „profesor naţional” în Buzău (1832-1843), ridică două clădiri şcolare, tipăreşte manuale didactice, îndrumă şcolile săteşti din judeţul Buzău în calitate de „revizor şcolar” (1838-1843). Între anii 1839 – 1940, editează, alături de Gavriil Munteanu, ziarul „Vestitorul bisericesc”, primul de acest fel la noi.
Este director şi profesor la Seminarul din Bucureşti (1843-1848), fiind însă înlăturat din învăţământ pentru participare la Revoluţia din 1848. Se stabilşte în Mănăstirea Băbeni, între anii 1849-1851, fiind apoi egumen la Mănăstirea Sadova (1851-1854). În acest timp, editează ziarul „Echo eclesiastic” (1850-1853) la Bucureşti, având o colecţie de broşuri sub titlul „Biblioteca religios-morală”.
Stareţ la Mănăstirea Neamţ
Între anii 1855 – 1857, Dionisie Romano este stareţ al Mănăstirea Neamţ, înfiinţând o şcoală primară cu internat pentru 50 de copii şi un gimnaziu, amândouă în Târgu Neamţ.
În cuvântarea de instalare, stareţul Dionisie spunea: „Este mult timp de când lipsesc din acest sfânt locaş, unde mi-am tuns părul… dacă în timpul acela ar fi fost aici o şcoală cât de mică… de câte osteneli şi de câte suferinţi nu aş fi scăpat“.
În primăvara anului 1855, cu multă sârguinţă, avea să înfiinţeze Seminarul Mănăstirii Neamţ, care şi-a început cursurile cu 83 de elevi legitimaţi. A reorganizat tipografia şi spitalul din mănăstire, începând o serie de construcţii gospodăreşti.
În vara anului 1856, după încetarea domniei lui Ghica, Dionisie Romano este înlăturat din stăreţie şi se stabileşte la Iaşi, fiind un militant pentru Unirea Principatelor.
Pribegeşte la Iaşi, apoi la Bucureşti, până ce Cuza îl numeşte locotenent şi apoi episcop plin în Eparhia Buzăului. Slujeşte cu dăruire Biserica din curbura Carpaţilor, unde este numit episcop titular pe 26 mai 1865. Aici va rămâne până la moartea sa, din 18 ianuarie 1873.
La Buzău a reorganizat şi repus în funcţiune tipografia eparhială, în care au apărut zece cărţi de slujbă şi alte câteva cărţi. A înfiinţat şcoli la schitul Dălhăuţi (mutat apoi la Nifon) pentru călugări, şi la schiturile Răteşti şi Coteşti, pentru călugăriţe, acordând ajutoare materiale multor mănăstiri şi aşezăminte de cultură.
Ctitor al Bibliotecii Academiei Române
În 1868, Dionisie Romano a făcut prima donaţie de cărţi Societăţii Academice Române, fapt pentru care a fost ales „membru onorariu”. Fondul său de carte a stat la baza înfiinţării Bibliotecii Academiei Române, după moartea sa peste 150 de manuscrise româneşti, slavone, greceşti, turceşti, arabe şi peste 7.000 de cărţi în diferite limbi, unele chiar rarităţi biblico-grafice, intrând în patrimoniul Academiei Române.
Între lucrările episcopului Dionisie Romano se numără: “Abecedar românesc spre întrebuinţarea tinerilor începători” (1834 şi 1839); “Abecedar religios” (1835); “Biblioteca tinerilor începători” – 2 părţi (1837-1838); “Imnuri în proză pentru copiii care încep a ceti, traducţiune liberă”, Iaşi, 1858 (ed.a II-a, Buzău 1869); “Prescurtare de geografie sfântă”, Bucureşti, 1850; “Prescurtare de geografie veche”, Bucureşti, 1850; “Prescurtare de ermineutică sacră sau oarecare explicaţii asupra Scripturii Vechiului şi Noului Testament”, Bucureşti, 1851; “Principii de retorică şi elocvenţa amvonului”, 2 vol., Iaşi, 1859; “Cuvintele unui credincios”, de A.F. Lamennais, traducere, Bucureşti, 1848, (ed. a II-a, Iaşi, 1859); “Mângâietorul celor întristaţi, celor bolnavi şi celor bătrâni sau Adunare de meditaţii…”, 3 broşuri, Bucureşti, 1850 (ed. a II-a, Iaşi, 1859); “Geniul creştinismului”, traducere după Chateaubriand, 3 broşuri, Bucureşti, 1850; “Din confesiile Sf. Augustin”, Bucureşti, 1850, “Din meditaţiile Sf. Augustin”, 3 broşuri, Bucureşti 1851; “Manualul adevăratului religios, povăţuitorul sufletelor pe calea mântuirii”, Iaşi, 1858; “Adunare de cuvinte sărbătoreşti, funebre şi la alte ocazii, pentru seminarişti”, Iaşi, 1859; “Principii generale de înţelepciune şi datoriile tinerilor” – extras din “Vestitorul Bisericesc” (1839), Buzău, 1871.
Irina NASTASIU