2016, anul alegerilor locale și parlamentare

04/01/2016

alegeri neamt*Cea mai mică mobilizare din ultimii 20 de ani în precampania electorală

În Neamț, în 83 de localități – douămunicipii, trei orașe și 78 decomune, la care se adaugă Consiliul Județean – vor avea loc alegeri locale, la o dată încă nestabilităde Guvern. Cel mai probabil spresfârșitul lunii iunie, alegerile locale se vor desfășura într-un stil nou, care nu este agreat de majoritatea populației.

În 24 februarie 2015, Comisia de Cod Electoral a decis revenirea la votul pe listă și renunțarea la sistemul de vot uninominal folosit în ultimele două scrutinuri.De asemenea, primarii vor fi aleși într-un singur scrutin, cel mai nedemocratic mod, dacă avem în vedere că poate ieși primar și candidatul care poate obține 10% din voturi, în condițiile în care ceilalți vor realiza procente mai mici.

Nici unii parlamentari de Neamț nu agreează această formulă. Deputatul Constantin Moisii a declarat că este tardivă, în acest moment, orice încercare de modificare legislativă și că cel mai democratic mod și singurul corect ar fi fost două tururi de scrutin.

Deputatul Ioan Munteanu precizează că nu există nici un fel de pârghie legislativă care să modifice actuala legislație și că există posibilitatea ca mulți din primari să nu aibă, în realitate, reprezentativitate.

PSD, avantaj teoretic

Astfel, la un singur tur de scrutin, avantajați sunt primarii deja în funcție, ceea ce, în Neamț, ar rezulta, la un calcul teoretic simplu, că PSD ar avea majoritatea primarilor, în condițiile în care, la ora actuală, are 64 de aleși în funcție.

Nu se știe câți dintre primari vor rămâne în partidele în care deja s-au înscris, în condițiile în care au posibilitatea de a se înscrie în altele începând chiar de luna aceasta, în ultimele 6 luni până la data depunerii oficiale a candidaturilor. Această posibilitate legală nu va fi atacată foarte repede, însă, pentru că urmează o perioadă acerbă de negocieri în care edilii dețin așii în mânecă și pot lăsa partidele descoperite până în ultimul moment.

Precampanie searbădă

Foarte puțini candidați sunt deja anunțați oficial, inclusiv la orașe și municipii. O lansare a făcut-o PMP-ul, care și-a desemnat, deja candidații. PSD Roman l-a anunțat pentru Primărie pe Gheorghe Oprea. În rest, se pare că sunt drumuri deschise pentru Dragoș Chitic (PNL) și Aurelia Simionică (PSD) la Piatra Neamț, același partid mergând cu primarii în funcție la celelalte orașe.

Începând in acest an, Consiliul Județean nu va mai avea același număr de aleși, 35, ca până acum. Reprezentativitatea este mai mică, s-a redus la 33, posibil 31.

Alegeri parlamentare

Desfășurate în a doua jumătate a lunii noiembrie, parlamentarele de anul acesta vor readuce votul pe liste la partide. Avantajați sunt șefii de partide, care ar putea ocupa primul loc pe liste. Potrivit noii legi electorale, va fi câte un deputat la 73.000 locuitori și un senator la 168.000 locuitori, astfel,ajungându-se la un număr de 308 deputați și 134 senatori.

La 20 octombrie 2011 (ultimul recensământ) populația stabilă a județului Neamț era de 470.766 persoane. Ar rezulta între 6-7 deputați și aproape 3 senatori. În momentul de față, în Neamț sunt 4 senatori și 8 deputați.

Mariana OLTEAN TUDOSE